Creștini fără Hristos, Hristos fără creștini

Trăim vremuri în care sunt mulți creștini, dar puțin Hristos. Numele Lui este peste tot. În vorbire, în cântări, în mesaje. Dar prezența Lui lipsește. A rămas eticheta, a rămas forma, a rămas obiceiul. A dispărut viața.

Sunt creștini fără Hristos. Oameni care au învățat cum se vorbește despre El, dar nu mai trăiesc cu El. Îi folosesc numele, dar nu îl poartă în inimă. Îl predică, dar nu îl urmează. Îl apără, dar nu îl ascultă.

Acești creștini sunt siguri pe ei. Siguri pe poziție, pe doctrină, pe trecut. Se sprijină pe ce au făcut odată, pe ce au spus, pe ce au ales public. Dar Hristos nu trăiește în amintiri. El trăiește doar în ascultare vie.

Creștinismul lor este corect, dar rece. Este organizat, dar lipsit de milă. Este zgomotos, dar gol. Vorbesc mult despre păcat, dar puțin despre pocăință. Vorbesc mult despre adevăr, dar puțin despre iubire. Vorbesc mult despre cer, dar trăiesc fără frică de Dumnezeu.

Ei judecă ușor, etichetează repede, exclud fără durere. Pentru ei, oamenii devin cazuri, nu suflete. Greșeala altuia este motiv de distanțare, nu de purtare a poverii. Acolo unde Hristos ar fi stat lângă cel căzut, ei trec pe partea cealaltă.

Aceasta este dovada absenței Lui. Pentru că unde este Hristos, este milă. Unde este Hristos, este adevăr spus cu lacrimi. Unde este Hristos, este cruce, nu piedestal.

Și apoi este Hristos fără creștini. Nu pentru că El ar fi plecat, ci pentru că a fost alungat. Nu mai are loc în sisteme care nu mai suportă mustrarea. În comunități care nu mai vor să fie schimbate. În vieți care îl vor doar ca susținere, nu ca Stăpân.

Hristos rămâne cu cei simpli. Cu cei frânți. Cu cei care nu se potrivesc. Cu cei care nu au nimic de apărat, doar sufletul. El stă lângă cei obosiți, nu lângă cei mândri. Lângă cei care plâng în tăcere, nu lângă cei care strigă că au dreptate.

Sunt locuri unde nu este primit pentru că spune adevărul prea direct. Pentru că cere iertare reală. Pentru că dărâmă măști. Pentru că nu se supune regulilor fără inimă.

Acolo, Hristos rămâne afară. Bate, așteaptă, nu forțează. Dar nici nu intră unde nu este dorit cu adevărat.

Va veni o zi în care această despărțire va fi clară. Creștini fără Hristos, cu tot ce au construit. Și Hristos fără creștini, dar cu cei care i-au rămas credincioși în ascuns.

Pentru că nu numele ne ține aproape de El, nu forma, nu mulțimea.
Ci o inimă care îl lasă să trăiască în ea, chiar dacă asta costă totul.
Diana G. U.